De la zero la plus infinit

Am auzit ca Universul este infinit. Este oare asa? Toate informatiile despre el indica acest fapt, insa nimeni nu a demonstrat nimic.Dar cum ar putea cineva sa demonstreze ca infinitul este infinit, din moment ce infinitul nu are margini. Nu ai cum sa il prinzi sa-l tintuiesti locului, sa-l studiezi, sa-l cercetezi. Asa ca, prefer sa cred orbeste ca Universul este infinit, si incep sa caut singura, farame de infinit in viata mea finita in timp si spatiu. Imi indrept gandul catre scoala si limitele matematice imi inunda gandurile. De ce limita tinde la infinit? Nu poate la fel de bine sa tinda mai jos? Tine neaparat sa tinda catre infinit si imi da mie batai de cap. Ar fi fost mult mai simplu daca tindea mai jos...

Filosofia nu se lasa mai prejos si trateaza si ea tema infinitului. Insa mai mult ma adanceste in nedumerire, dacat imi lumineaza gandurile. Toata filosofia se invarte in jurul absolutului, al paradoxurilor, al meditatiilor. Nimic concret si continui sa caut.

Ma intorc in viata mea, lasand scoala sa se bucure de week-end. Viata...de ce viata se numeste viata? Nu se putea numi la fel de bine infinit? Noi ne nastem, pornim de la zero, crestem mergand pe axa vietii si ne indreptam catre plus infinit: moartea. Cei norocosi insa, ating in viata lor, un al doilea infinit: dragostea. Poate te intrebi cum pot exista doua infinituri? Infinitul e unul singur, element de sine statator, unic. Insa s-a demonstrat chiar si in matematica existenta mai multor feluri de multimi infinite. Asa si in viata: omul poate atinge infinitul prin iubire, si mai apoi prin moarte. A trai e o arta...Fiecare e artist cu viata lui: unii o deseneaza, altii o canta, unii aleg sa fie observatorul ei, neimplicandu-se in a o modela, altii aleg sa fie superiori ei, altii o lasa de izbeliste sa-si faca numarul in voia sortii, dar cei mai multi lupta...lupta la infinit, sorbindu-se de puteri. Incet, dar sigur, pe masura ce crestem, lupta se transforma in rutina: mic-dejun, scoala, bani, sport, mancare,cina, somn. Unde e infinitul in toate astea? Cati dintre noi mai cauta infinitul in viata de zi cu zi?

Astazi, era soare...placut si cald.Ma plimbam pe marginea lacului si cateva perechi stateau tacute aruncand firmituri de paine ratelor.Unde era toata lumea? Cerul era de-un albastru infinit, ratustele s-ar fi hranit la nesfarsit, vantul adia ușor dandu-ti avant sa mergi inainte. Insa nimeni nu avea timp sa observe toate astea. Circulau grabiti, inchisi in spatiul personal, masina. Se indreptau spre infinit, insa fara a deschide ochii in drumul lor.Indragostitii insa, aveau timp...ei faceau parte din infinitul lor rotund: iubirea. Nu asteptau sa treaca viata pe langa ei ca sa atinga-un infinit. Se bucurau de el in timpul vietii. Ce bine e, sa stii ca ai un infinit in care te poti oglindi...ochii ei sau ochii lui. Astfel, ochii lor devin finitul si infinitul: fiecare incearca sa se resemneze in celalalt: finitul cauta chemarea infinitului si infinitul cauta sa-i raspunda finitului.

Si totusi...se poate trai si fara infinit. Dar fara sa-l visam, devine greu.Visele sunt a doua identitate a fiecaruia. Infinitul poate sa nu fie atins, insa asta este mai ușor de suportat daca nu esti singur. Stiind ca ai pe cineva in dreapta ta, care-si doreste aceleasi lucruri, te ajuta sa mergi mai departe.Un infinit dorit de unul singur, se transforma intr-o singuratate fara limite, de nesuportat. O singuratate in care incetezi sa mai speri, deoarece nu mai ai la ce, incetezi sa mai strigi, pentru ca nu mai ai pe cine, incetezi sa te mai rogi, pentru ca Dumnezeu nu-ti va mai auzi rugaciunile. Si daca va fi sa atingem vreodata infinitul, nu vom putea sa-l pastram numai pentru noi...la mic dejun, scoala, cafea, sport, cina, somn.

Iar daca exista ceva in Univers despre care stiu sigur ca este infinit, aceasta este dragostea. Am gasit cateva farame in viata mea. Despre moarte, nu stiu sa va spun nimic...

Carari adormite

Cararile gri par toate-adormite,

Calcate nostalgic de talpi prafuite.

Se-aud inecate soapte de frica

Caci noaptea se lasa si ziua o striga.

Dar lor nu le pasa de trista balada,

De frunzele moarte care stau sa cada.

Ei vad doar iubire in toti si in toate

Se plimba usor leganati in noapte.

Ai spune ca-s rupti de-aceasta lume

Ca sufera grav de o disfunctiune,

Dar ei continua sa se tina de mana

Momentul despartitii prin sarut il amana.

Vantul si frunzele fac o parada

Si fetei ii lasa-o suvita sa cada

El tandru-o aseaza in cocul lejer

Apoi isi indreapta privirea spre cer.

Mirate, cararile incep sa se-atinga

Treptat si ele iubirii cad tinta.

Se-aud inecate soapte de-amor

Caci noptii-nstelate de zi ii e dor.

Dans in cerc

Si dac- am putea pe- un buton s - apasam

Sa ne intoarcem unde- obisnuiam sa dansam

Sa stam impreuna , de noi sa uitam

Sa radem, din nou ,,La Multi Ani” sa cantam.

Si dac- am putea pe- un buton s- apasam

Si timpul cu-o zi inapoi sa il dam,

Sa fim fericiti ca explicatii nu dam

Ca totu-i acolo si putem sa dansam.

Dar noi nu avem un buton s-apasam

Fotografia nu stim dac-o recuperam,

Pe masura ce crestem incet realizam

Cat de periculos e-n cerc sa dansam.

De ce citit si nu film?

Adolescentii din zilele noastre sunt asaltati de prea multa informatie si tehnologie prin mijloacele mass media.Pe masura ce cresc, uita cum se extrage informatia prin mijloacele traditionale si clasice. Ma intrebam, cati dintre ei mai au in vocabular cuvantul carte: "de ce sa pierd timpul citind o carte in loc sa vizionez un film realizat dupa aceasta?"Insa intrebarea este: care sunt avantajele unei carti in fata unui film? Este cititul benefic sau poate fi egalat de un film?

In opinia mea, "benefic" e un cuvant prea sarac pentru a ilustra toate avantajele pe care le are cititul.In primul rand, cititul este una dintre cele mai bune metode de relaxare, care iti pune mintea la contributie in acelasi timp: iti dezvolta gandirea critica, puterea de argumentare, imaginatia si creativitatea, lasand la interpretarea cititorului faptele personajelor.

In al doilea rand, comparand cu filmul care ilustreaza totul prin prisma mintii regizorului, citind o carte, tu devi regizorul. Mai mult, ajungi sa traiesti impreuna cu personajele sentimentele intense de dragoste, sarutarile fierbinti , dezamagirile si impacarile, creand un univers pe care il percepi prin prisma propiilor emotii.Poate vei observa ca de multe ori, te regasesti cu personajele.De ce? Pentru ca o data ce ai patruns in universul unei carti, universul tau real se contopeste cu cel al cartii, lasandu-te sa oscilezi in voie intr-o lume mai buna. Cartea iti da timp de reflectare, in comparatie cu filmul, care ruleaza in continuare indiferent daca ai inteles mesajul.

Un alt argument care vine in sprijinul lecturii este faptul ca o carte dezvaluie opinii, principii si cunostinte ale altor persoane.Pargurgand parerile cuiva, ne putem forma si noi la randul nostru noi puncte de vedere.

Nu in ultimul rand, lectura este autostrada personala a fiecaruia. Ajungi sa vezi locuri, sa inveti obiceiuri, sa cunosti civilizatii fara a avea limita de viteza si de timp. Cateva pagini si esti in fata templului de la Stonehenge alaturi de Tess D'uberville, alte cateva pagini si calatoresti in India, mai rasfoiesti cartea si ajungi in mijlocul parizienilor luand parte la o demostratie de spada a muschetarilor.In acest fel, pentru mine lectura inseamna evadare, un colt magic in care pot sa ma reculeg, sa-mi imaginez povesti nemuritoare, lasand in uitare spiritul citadin de zi cu zi.

In concluzie, cititul invinge batalia cu filmul.El trebuie sa ocupe un loc prioritar in viata fiecaruia, sa constituie o oaza de cunoastere potrivit personalitatii fiecaruia, un univers in care vorbele parintilor nostri "Pune mana si citeste!" nu s-ar lasa a fi rostite, pentru ca tu, adolescentul din zilele noastre, esti cufundat in lectura!

Cautam

Tot timpul cautam. Ce? In general, fericirea. O gasim? In general, la suprafata. Suntemi lacomi dupa ea. Vrem sa cucerim munti, sa conducem o masina cu viteza, sa fugim cat ne tin picioarele, sa vedem un rasarit, sa ne imbracam la moda, sa avem cele mai bune locuri la film, sa stam la o tigara, sa folosim un parfum bun, sa ne imbracam cat mai bine, sa dam muzica la maxim, sa primim un sfat bun, sa plangem pe umarul unui prieten, sa impresionam, sa surprindem,sa dam un telefon, sa ne plimbam de mana, sa strigam in noapte, sa tacem, sa fim intelesi.

Cautam. Ce? Unii fericirea, altii eroii care sa le-o aduca.Insa, ce inseamna pana la urma fericirea? O pot gasi eroii intr-o forma materiala? Iar eroii...exista ei cu adevarat? Avem nevoie de ei ca sa fim fericiti? Probabil ne-ar impacheta fericirea in hartie cartonata, ar aseza-o cu grija intr-o cutie cu fundita si ne-ar lasa-o in fata usii: "Poftim, ia fericirea!" Insa e o munca grea.Ar insemna miliarde de pachetele cu fericire si lumea n-ar mai misca.N-ar mai fi intr-o goana nebuna dupa ea. Si totusi... daca eroii exista, atunci fiecare e propriul sau erou. Iar daca fericirea exista, atunci fiecare o gaseste in sine...

M-am hranit cu apa si mult soare.Acum mor de foame

In camera pluteste un miros sarat.Hainele asteapta trantite pe scaun sa fie spalate de sare, sa-si recapete statutul de "curat" intr-un oras gri, departe de valurile marii si de caldura dogoritoare a verii.Dar cu cat stau mai mult tolanite in fotoliu, cu atat rascolesc amintiri dulci si sarate din vara care tocmai se sfarseste.Imi miroase a petrecere...Asa a inceput vara mea: intr-un jacuzzi cu multa spuma si cer instelat,sampanie ciocnita alaturi de prieteni, o atingere, un dans.Petrecerea s-a incapatanat si nu s-a dat batuta, facand minute de 24:00 magice.Am cantat serenade de la multi ani cand strazile erau goale, am transformat ora 18 in cel mai savuros ceai de zmeura si uite asa ...doi prieteni s-au simtit minunat.
Si parca imi miroase a clor..ciudat.Am mers la mare,nu la bazin.Si totusi...imi vine in minte imaginea unei piscine cu baloane colorate care sta sa explodeze de atata freamat, revolutioneaza simturi, uneste si desparte si lasa in urma ei multe sticle goale.Doar face parte din petrecere...Un loc in care am uitat de noi, insa nu am uitat sa cantam La Multi Ani din nou.
Petrecerea se domoleste in urmatoarea perioada,ca doar toti avem nevoie de o pauza, pentru a ne recapata fortele.Se intampla ceva ciudat insa.Ma trezesc in centrul atentiei, cu toti prietenii in jur,cantandu-mi La Multi Ani, felicitandu-ma, imbratisandu-ma. O imagine pe care n-o voi uita niciodata si care n-ar fi putut fi captata de nici un aparat foto, numai de o pereche de ochi care se stapaneau sa nu planga.Ce bine e sa stii ca esti iubit.
Dintr-o data insa, se facu liniste.De ce?Pentru ca toti isi faceau bagajele...Plecau de la petrecere? Nicidecum...plecau intr-o saptamana greceasca,in taramul zeilor si al marilor albastre,unde ora 4:00 nu inseamna sfarsitul petrecerii ci inceputul ei... Aveau sa-si continuie dansul acolo. Toate gandurile legate de petrecerea verii se indreptau catre Grecia.Simt miros statut si parca ma incearca oboseala.Insa nu...e doar senzatia drumului pe autocar,petrecut intre doua scaune.O data ajunsi acolo, am evadat.Fiecare dupa puteri: unii nu dormeau deloc, altii dansau toata seara, majoritatea se incalzeau cu Ouzo si alte derivate, insa un lucru e cert:eram pe aceeasi unda.Grecia ne-a dezvaluit locuri frumoase: insula Skiatos si plaja Koukonaries au fost animate de croaziera pe vapor.Delfini, meduze si valuri au facut parte din peisajul pitoresc al Greciei. 2-3 euro pe ochelari subacvatici,1 euro pe ouzo, 9-10 euro o masa de fructe de mare pe malul marii, intrare libera in cluburi.Aceasta este lista cu costurile petrecerii, daca nu tinem cont ca vrei neaparat sa ai ochelarii- licitezi 10 euro, vrei neaparat sa bei Jagger-inca 10 euro, daca doresti pui esti salvat-5 euro,insa platesti pentru barbatia ta daca vrei sa intri in cluburi. Dar totul merita...7 zile,in care toti s-au distrat pe cinste profitand de fiecare minut, stiind ca petrecerea se apropie de orele diminetii si omul nu poate fara somn.
In dimineata de dupa petrecere, se simtea o atmosfera nostalgica dupa zilele frumoase care tocmai au trecut, insa toti si-au revenit repede.Unii s-au dus la munte, altii s-au apucat de invatat, unii invata sa conduca, altii invata limbi straine, insa cei mai multi au decis sa se intoarca din nou la mare. Eu? M-am intors in Grecia. Parca mai simteam petrecerea,insa cu muzica mult mai domoala.Insa era bine, linistitoare, lasand loc relaxarii sa cante.Daca era un lucru care mi-l doream pentru vara asta, acela era sa privesc in larg pe sub apa- sa vad albastru cat cuprind; sa privesc in larg la suprafata -sa vad albastru cat cuprind; sa ma intorc si sa privesc in orizont si sa vad munte.Insula Thassos mi-a implinit dorinta, insa nu s-a multumit cu atat.Mi-a aratat un loc ascuns, o piscina naturala, numita Giola.De ajuns se ajunge cu indicatii si documentare inainte, insa merita efortul.Laguna te va rasplati cu apa calda, pesti mari si stanci golase care asteapta sa le sari.Te eliberezi si parca timpul se opreste in loc.Astazi am realizat cat de prinsa eram de moment,cum ma invada o fericire care nu ma lasa sa ma concentrez decat la mine.Acum inteleg supararea Irinei.Nu se putea vorbi cu mine: eram doar eu.Un loc minunat in care as reveni cu placere si a doua oara.
Kavala-un alt oras grecesc, ne-a provocat la drumetie pana in varful cel mai inalt- castelul.Insa mai fascinante erau casele pe langa care treceam, curtile interioare, incaperile mici, drumul abrupt care facea aproape imposibila parcarea masinilor si intrebarea: "Au oamenii astia apa?"De altfel, o zona cocheta, dar linistita in care poti chiar sa te reculegi.Si cum orice petrecere are un sfarsit..muzica s-a stins la fel de repede cum a inceput.Pentru unii mai devreme,pentru altii mai tarziu.Iar eu sunt o norocoasa pentru ca ma incadrez in categoria "altii". Nu vreau sa pun hainele la spalat... afara e umed si ploios.As vrea sa mai pastrez macar o zi putina caldura.M-am hranit cu apa si mult soare.Acum mor de foame...

18 ANI in familie

"Duminica 26 iulie 1992- ora 6:20...o dimineata superba de vara, cu ciripit de pasarele,multa verdeata, un rasarit de soare pe cerul albastru infinit si...un scancet hotarat de copilas-o mana de om-care,iata,a venit pe lume cu multa speranta, incredere si vointa.
S-a nascut o "leoaica"... E mult de atunci si parca totusi a fost ieri...
18 ani-suficient pentru a creste si a invata ce-nseamna viata, cu bune si rele, cu momente de tristete sau bucurie, cu succese si realizari mai mici sau mai mari si multe surprize.

Si iata-ne acum:
26 iulie 2010...o domnisoara adevarata, care paseste hotarat in cea de-a doua etapa a vietii ei.
Sa infloresti precum trandafirii; credinta, ambitia si intelepciunea sa nu te paraseasca niciodata; sa ajungi sus, dar sa nu uiti niciodata de unde ai plecat; sa ai parte de tot ce e mai bun pe lume, sanatate si multa iubire...pentru ca meriti.
Sa-ti aduca aceasta zi tot ceea ce tu iti doresti si nu ai avut pana acum!
La Multi Ani! pentru intaia raza de soare din viata noastra..."



Cu multa dragoste,
mama, tati si Iri



Iar eu raman fara cuvinte...

Eurotheatre Gef San Remo - un vis implinit

Povestea se continua cu aventura San Remo.Si-au luat avant si inima in dinti, si-au pus in bagaj dorinte, vise si sperante si au pornit spre Italia, taramul Romeilor si al Julietelor.
Aveau in fata o saptamana de relaxare imbinata cu munca, in care au incercat sa nu se lase furati de peisaje si sa dea tot ce au mai bun din ei.
Atmosfera "artistica" s-a instalat inca de pe drum.Acordurile chitarei au acaparat autocarul si cantece ca "Let it be", "Yellow submarine" se pierdeau lent in linistea serii, in timp ce autocarul gonea grabit spre San Remo.

Spre Romania se indreptau multe ganduri sintetizate in cuvinte putine...
"Sunt in Slovenia.Nu mi s-a facut rau,poate pentru ca am cantat la chitara.Mi-e somn, dar alergam in jurul autocarului pentru dezmortire.Vb maine"
"E frumos aici.Am vazut scena, marea si mall-ul.Cei de aici gandesc cam scump.Am mancat lasagna.Noapte buna"
"Azi avem disco.E soare si mergem la alergat pe plaja.Avem parada cu toti participantii."
"Pe la 2 e spectacolul.Rugati-va pentru noi!" Videoclip-Vara Trecuta varianta San Remo

Pana aici toate bune si frumoase.Erau in al noualea cer si totul parea ca merge bine.Dar in spectacol emotiile s-au simtit.Multi dintre ei au urcat pentru a doua oara pe scena.Peripetiile nu au incetat sa apara.S-au incurcat la jocul de scena, cantau pe grupe, cantau strofe diferite, creandu-se un asa numit "canon a la Cluj". Publicul nu radea, iar Robin a culminat in rol, picand pe scena. Parca cineva de sus apasa pe butoane:"tu gresesti,tu te balbai, tu canti frumos, tu salvezi situatia, tu faci piruete, tu faci piruete,dar te impiedici, iar tu animezi scena, facandu-i pe toti sa uite de greselile anterioare!"

Ceva s-a intamplat.

"Am fost jalnici.Suntem dezamagiti.Putinul public nu radea.Azi avem noapte alba, dar nimeni nu are chef...Am gresit.Si vremea plange.Robin a picat pe scena." Cu asa cuvinte, ni s-a prabusit cerul si s-a clatinat pamantul.Insa teatrul are un secret: greselile pot face parte din scenariu, greselile ne fac oameni si tot din greseli se nasc lucruri extraordinare si spontane.

E greu sa-ti dai seama ca ai muncit pentru nimic.Dezamagirea i-a facut pe toti sa nu mai spere.Fericirea din trupa a fost spulberata de lacrimi.Atmosfera de festival se stingea incet, incet, insa mai erau 3 zile care nu meritau a fi pierdute.

Sambata, au plecat spre Monaco,Monte Carlo.Peisajele exotice,palmierii si apa turcoaz i-au facut sa uite de suparare.Luxul cladirilor,al masinilor ,al vietii in sine le-au amintit ca lucrurile mari se pot realiza si nu sunt imposibile.

"Le Musee Oceanographique de Monaco" le-a aratat frumusetea si simplitatea vietii acvatice.Speciile nemaivazute de pesti i-au uimit pe toti, dovedindu-le ca exista lucruri care nu se vad, dar undeva in adancuri exista.
In urmatoarea zi o minune s-a intamplat.Am primit cel mai frumos mesaj din lume: "Am luat premiu 1 la gimnaziu.Nu-mi vine sa cred!Visez.Azi plecam."Oare ce-mi doream mai mult in acele momente? Erau castigatori si mi-a ramas sa ma rog sa ajunga cu bine acasa.Visele din bagaje s-au materializat, iar ei s-au trezit pe scena in postura castigatorului caruia ii tremura vocea si picioarele.

"First premio for Scuola Nicolae Tutulescu, Cluj-Napoca, Romania"(spus cu accent italienesc, ecoo). Au urcat pe scena si nu le-a venit sa creada cum de au in maini trofeul.Era senzatia unui vis din care nu vrei sa te trezesti si ai norocul sa fie realitate.Ce am inteles eu din asta? Am inteles ca au fost buni si in momentul in care au gresit.Au gresit teatral, artistic si au fost premiati.Felicitari e un cuvant prea sarac pentru a descrie si a-i rasplati pentru ce au facut.Felicitari domnului profesor Dan Leonard care face din limba engleza o placere, din teatru un drog legal si din copii- artisti timizi, dar cu potential.

Pe zi ce trece realizez de ce la mine in camera e tot timpul dezordine.Pentru ca o impart cu un artist.

Come with us to dramaland

E un indemn spre lumea povestilor, a teatrului, a cortinei care ascunde emotiile, a culiselor , a salilor pline si nu in ultimul rand a micilor actori care isi incearca norocul pe scena Casei Radio Cluj in fiecare an.
Imi amintesc cu drag de anul in care am participat si eu la acest festival , de bucuria de a fi pe scena si emotiile de a nu gresi.Rolul de "printesa singura" in cautarea printului perfect trebuia interpretat impecabil. Linistea din sala imi patrundea in vene si cantecul care il aveam de cantat iesea tremurat din mine: "I'm lonely, I'm Miss Lonely, I'm so lonely I could DIE". Ma auzeam de undeva de departe, insa acordurile chitarii ma readuceau in prezent.
"E un sentiment ciudat, dar în acelaşi timp atât de plăcut şi unic acela de a-i lăsa pe alţii să te cunoască, să descopere treptat tot mai multe despre tine." spunea cineva...Scena mi-a dat posibilitatea sa fiu eu, deoarece imi permitea sa fiu altfel, sa las seriozitatile, sa las barierele jos. Fie ca-ti vine sa plangi, sau sa razi in hohote, fie ca esti printesa sau cersetor, erai acolo si intrai in pielea personajului, transmitand prin replici o parte din tine.Sentimentul ca esti liber, ca poti sa devi cine vrei tu sa fi e unic: esti un mic artist.Anul acesta, dupa multi ani la rand ,Irina a ajuns din nou pe aceeasi scena. "Robin Hood" a adus in lumina reflectoarelor societatea Evului Mediu, sec. XII, in care domnitele se certau pentru baroni, se lasau cucerite de cei mai bogati, lupta pentru bani era prezenta printre clasele sociale, insa in final , printre lupte si rautati, invingea iubirea. Umorul englezesc a fost si el prezent in replici cum ar fi:
Citizen: "Sheriff!We need that money!We're poor!
Sheriff:"We need it, too!We're rich!

o descrierea originala a lui Sheriff a sunat astfel:
"What does the Sheriff look like?
His nose is pickle-shaped!
His face is like a frying pan!
His big, round belly's always shaking like a jelly!"
Costumele te introduceau intr-o lume de epoca, in care scrisorile tineau locul e-mailurilor, botele tineau locul pistoalelor, pungile de bani inlocuiau cardurile si politetea tinea locul limbajului codat.E greu sa realizezi un lucru de calitate cu 32 de copii.Totusi, au reusit sa se intoarca in timp si sa reproduca pas cu pas obiceiurile vremii.In general, lumea se fereste de clasic, cultural, rochii lungi, Juliete sau Romei. Insa in teatru, asta e frumos, asta aduce farmecul.Parodiile dupa Scufita Rosie combinate cu moartea lui M.J, dansuri hip-hop si engleza cu accent de sudist sunt accesibile oricui.Insa cat de greu e sa readuci la viata , obiceiuri de la 1190.Actorii au facut un spectacol incredibil, dictia si mimica fetei au demonstrat ca lucrurile frumoase se realizeaza cu multa munca si nu sunt imposibile.Aplauze interminabile au rabufnit in sala, iar eu am cedat in favoarea lacrimilor.Felicitari...trebuie doar sa-ti doresti, pentru ca nimic nu e imposibil! O amintire, multa munca, suflet in ceea ce faci, devotament , dedicatie si nu in ultimul rand simtul umorului sunt ingredientele unui lucru bine facut.

Viata-i ca un teatru.Insa cand poti fi actor la propriu si nu la figurat...e un lucru minunat.

San Reemo wait for them!

Cerc infinit

Viata e frumoasa si tot se completeaza.
E-un cerc infinit care se compenseaza.
E-o fata si-un baiat.
E amar si sarat.
E murdar si curat.
Ai venit, ai plecat...
Cat timp ai mai stat,
Lucrurile s-au schimbat
Cat timp ai venit,
Ma prefac.nu stiu nimic.
E-un cerc infinit,
Dar colturi il tradeaza.
Caci totul depinde de cine-l deseneaza.
Cat timp nu este soare,
Luna-i triumfatoare.
Cat timp e tacere,
Muzica nu piere.
Si chiar daca vrem
Sa fie tot mai simplu,
E-un cerc infinit
Si asa este ritmul.
Caci unde-i imbratisare,
urmeaza-o sarutare.
Si unde-i cearta mare,
Urmeaza-o impacare.
Cat timp e intuneric,
exista rasarit.
Si-n patul tau in dimineata
Tu esti un aiurit.
O noua zi incepe
si alte voci aduce .
Caci totul se succede,
Si uite...cum se duce...