E un indemn spre lumea povestilor, a teatrului, a cortinei care ascunde emotiile, a culiselor , a salilor pline si nu in ultimul rand a micilor actori care isi incearca norocul pe scena Casei Radio Cluj in fiecare an.
Imi amintesc cu drag de anul in care am participat si eu la acest festival , de bucuria de a fi pe scena si emotiile de a nu gresi.Rolul de "printesa singura" in cautarea printului perfect trebuia interpretat impecabil. Linistea din sala imi patrundea in vene si cantecul care il aveam de cantat iesea tremurat din mine: "I'm lonely, I'm Miss Lonely, I'm so lonely I could DIE". Ma auzeam de undeva de departe, insa acordurile chitarii ma readuceau in prezent.
"E un sentiment ciudat, dar în acelaşi timp atât de plăcut şi unic acela de a-i lăsa pe alţii să te cunoască, să descopere treptat tot mai multe despre tine." spunea cineva...Scena mi-a dat posibilitatea sa fiu eu, deoarece imi permitea sa fiu altfel, sa las seriozitatile, sa las barierele jos. Fie ca-ti vine sa plangi, sau sa razi in hohote, fie ca esti printesa sau cersetor, erai acolo si intrai in pielea personajului, transmitand prin replici o parte din tine.Sentimentul ca esti liber, ca poti sa devi cine vrei tu sa fi e unic: esti un mic artist.
Anul acesta, dupa multi ani la rand ,Irina a ajuns din nou pe aceeasi scena. "Robin Hood" a adus in lumina reflectoarelor societatea Evului Mediu, sec. XII, in care domnitele se certau pentru baroni, se lasau cucerite de cei mai bogati, lupta pentru bani era prezenta printre clasele sociale, insa in final , printre lupte si rautati, invingea iubirea. Umorul englezesc a fost si el prezent in replici cum ar fi:Citizen: "Sheriff!We need that money!We're poor!
Sheriff:"We need it, too!We're rich!
o descrierea originala a lui Sheriff a sunat astfel:
"What does the Sheriff look like?
His nose is pickle-shaped!
His face is like a frying pan!
His big, round belly's always shaking like a jelly!"
Costumele te introduceau intr-o lume de epoca, in care scrisorile tineau locul e-mailurilor, botele tineau locul pistoalelor, pungile de bani inlocuiau cardurile si politetea tinea locul limbajului codat.E greu sa realizezi un lucru de calitate cu 32 de copii.Totusi, au reusit sa se intoarca in timp si sa reproduca pas cu pas obiceiurile vremii.In general, lumea se fereste de clasic, cultural, rochii lungi, Juliete sau Romei. Insa in teatru, asta e frumos, asta aduce farmecul.Parodiile dupa Scufita Rosie combinate cu moartea lui M.J, dansuri hip-hop si engleza cu accent de sudist sunt accesibile oricui.Insa cat de greu e sa readuci la viata , obiceiuri de la 1190.
Actorii au facut un spectacol incredibil, dictia si mimica fetei au demonstrat ca lucrurile frumoase se realizeaza cu multa munca si nu sunt imposibile.Aplauze interminabile au rabufnit in sala, iar eu am cedat in favoarea lacrimilor.Felicitari...trebuie doar sa-ti doresti, pentru ca nimic nu e imposibil! O amintire, multa munca, suflet in ceea ce faci, devotament , dedicatie si nu in ultimul rand simtul umorului sunt ingredientele unui lucru bine facut.Viata-i ca un teatru.Insa cand poti fi actor la propriu si nu la figurat...e un lucru minunat.
San Reemo wait for them!
